Dinu Gheorghe, fostul președinte al celor de la Rapid, și cel care ocupă funcția respectivă în prezent, Daniel Niculae, sunt în conflict de mai mulți ani.
Daniel Niculae, 40 de ani, a jucat la echipa din Giulești în perioada 2001-2006, a evoluat apoi la cluburi din străinătate, și-n 2014 s-a întors la formația din Giulești.
A trecut pe la Astra, a revenit la echipa „vișinie” și a ajutat la promovarea echipei. Acum e președinte, deși a mai existat o perioadă în care a stat departe de club, având unele contre cu Daniel Pancu.
Dinu Gheorghe s-a despărțit de Astra în 2014, dar a fost președinte la Dinamo când roș-albii erau în insolvență, în vara lui 2015. Apoi, a intrat în conducerea celor de la Rapid, club aflat în faliment. Era 2016.
Dinu Gheorghe a condus clubul Rapid în mai multe rânduri și a fost numărul unu în executiv și la echipe ca Astra Giurgiu sau FC Braşov.
„Am avut o relație bună până la un punct. A fost părerea mea (n.red. – că trebuie să se retragă din cariera de fotbalist). De ce să regret? Relația a rupt-o el, nu eu. Din acel moment, m-a atacat într-un mod mai puțin elegant și de atunci n-am mai vorbit niciodată. Îi doresc să facă mai mult decât am făcut eu la Rapid. Să se ducă între primele opt echipe în cupele europene, să ia campionatul”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.
Într-un mesaj din 2016, Daniel Niculae îl ataca pe Dinu Gheorghe: „Cred că majoritatea urmăriţi «Game of Thrones» şi îi cunoaşteţi pe «umblătorii albi» sau «morţii-vii». Eh, un astfel de «mort-viu», după ce practic a netezit drumul către insolvenţă / faliment a două echipe de mare tradiţie ale fotbalului românesc şi a înglodat în datorii o alta (care, sic, avea să reuşească) îşi dă cu părerea despre fotbal, în general, cu o nonşalanţă aparte. Noroc că ultimii pe la care a trecut şi-au dat seama la timp şi l-au trimis «Dincolo de zid» pe acest «prieten». Judgement day (Winter) is coming”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER